Publicat de: buzeblonnde | Martie 26, 2010

Pianul

In sfarsit sunt din nou aici. Acelasi anticariat dintotdeauna. Acelasi vanzator dintotdeauna- un batranel simpatic cu barba ninsa, ochii blanzi si tristi, cu privirea atat de patrunzatoare incat simt ca intr-o secunda vede dincolo de zidul din privirea mea. Intotdeauna surade cand ii calc pragul magazinului. Astazi nu i-am acordat aceeasi atentie ca de obicei fiindca mirosul de carti vechi m-a acaparat intru totul. Imi era dor de mirosul acesta. Totusi trebuie sa ma grabesc fiindca e aproape ora inchiderii. Privesc pierduta rafturile cu mii de carti dar nu pot sa ma decid asupra uneia. Aceeasi problema ca intotdeauna. Ceva fierbinnte imi cuprinde mana.. o atingere usoara, grijulie, de parca mana mea ar fi de cristal, si o indreapta spre un  volum din piele legat cu fir de aur. Pe cotor scrie „Pianul”.Din spatele meu aud vocea calda a batranelului:

– Ia-o! e a ta!

Nu inteleg de ce a facut asta.Imi caut cuvintele pentru o intrbare mai complexa insa nu reusesc sa soptesc decat „De ce?”.

– O meriti! raspunde el senin. Pentru fiecare o suta de carti cumparate primesti una cadou. Acum grabeste-te.Programul meu s-a incheiat de o jumatate de ora.

Am ramas uimita fiindca niciodata nu am tinut socoteala cartilor cumparate.

– Multumesc mult! Dar despre ce este cartea??

-Vei vedea!

– La revedere! soptesc eu apoi ma indrept grabita spre usa.Nu stiu de ce, dar vreau sa ajung acasa cat mai repede.

***

Imediat cum am  ajuns acasa mi-am aruncat geanta intr-un colt al camerei mele printr-o miscare rapida, m-am asezat pe covor, rezemata de pat si am luat cartea in mana. Era calda desi statuse treizeci de minute in ghiozdanul meu. Curioasa am atins si caietele din dar ele erau reci. Nu intelegeam de ce. Am deschis cartea. In josul primei pagini era scris cu cerneala rosie :”Pentru Judith a mea. Steve”. M-am cutremurat. Judith avea aceeasi initiala cu a mea -Julie. Cu  fiecare secunda imi doream tot mai mult sa citesc cartea. Asa ca am inceput.

Personajul principal se numea Stephen. Tatal sau era pianist si il invatase sa cante la pian inca de la varsta de cinci ani. Atunci baiatul ii promisese acestuia ca va pastra intotdeauna pianul tatalui sau. Deoarece tatal sau moare pe front in cel de-al doilea razboi mondial el este nevoit sa fuga in Elvetia cu mama sa.

Deja era doua noaptea.Cu greu m-am oprit din citit fiindca vroiam sa stiu ce se intampla in continuare. M-am ridicat dupa covor, m-am asezat in pat si am inchis ochii.

Eram cuprinsa de intuneric. Nu reuseam sa-mi vad nici macar corpul..era ca si cum eu nu as avea trup. Am pipait in jurul meu dar nu era nimic. Nici macar sub picioarele mele nu era nimic. Pluteam. Pluteam in nimic. Deodata am auzit sunetul clapelor unui pian. In clipa urmatoare a inceput si melodia. Am incercat sa urmez sunetul pianului dar n-am ajuns nicaieri. Oricat as fi cautat pianul nu l-as fi gasit. Era si nu era acolo. In mod normal m-as fi speriat dar de data aceasta eram linistita. Am stat si am ascultat pianul acela la nesfarsit.

De cum m-am trezit gandul mi-a zburat la visul din noapte, la melodie. Am incercat sa o cant la pianul meu dar n-am reusit. Nu suna la fel. Cum era sambata si nu trebuia sa merg la scoala m-am intors in pat si am continuat sa citesc. Mai aveam inca doua treimi din carte de citit.

Cand avea optsprezece ani Stephen s-a intors sa caute pianul tatalui sau, dar acesta nu mai era in casa lui. A inceput sa-l caute nefiind sigur ca inca mai exista pianul acela. Timp de zece ani l-a cautat in zadar. Apoi l-a gasit in casa unei verisoare indepartate.L-a recunoscut dupa scrijelitura in forma unei flori dintr-un colt al lui. I-a platit acesteia aproape toata averea sa in schimbul pianului, insa nu-i pasa. Era mai fericit ca niciodata. Acum putea sa cante piesa tatalui sau in fiecare zi.

Ultimele pagini nu le-am putut citi fiindca lipseau. O lacrima mi s-a prelins de-a lungul obrazului drept. Am sters-o repede cu maneca bluzei insa deja aparusera alte lacrimi. Nu vroiam sa plang dar eram trista fiindca se terminase cartea. Fiindca nu mai stiam ce se intamplase cu Stephen. Intotdeauna aveam o parere de rau cand terminam de citit o carte, dar niciodata ca acum. Era ceva nou pentru mine. Nu intelegeam de ce se intampla asta. Eram atat de concentrata pe tema asta incat abia tarziu am observat cele doua apeluri si trei mesaje de la Mark.Astazi era pentru prima data cand nu-mi doream sa-i aud vocea asa ca am preferat sa ignor telefonul. Am luat iar carte in maini si am deschis-o la prima pagina. Priveam indelung mesajul acela, pentru Judith. Desi stiam ca initiala comuna a numelor noastre este doar o coincidenta eram intrigata de acest subiect. In clipa urmatoare mi-am amintit de Stephen. Stephen era numele meu preferat…alta coincidenta. Imi placea personajul acesta. Imi placea perseverenta lui, daruirea, puterea de a renunta la orice pentru a respecta promisiunea facuta tatalui sau. Pana acum n-am mai intalnit oameni ca el in viata reala. Mark era baiat bun si stiam ca ma iubeste. Si eu il iubesc. Cred. Si azi l-am iubit cu toate ca nu aveam chef de el.

Ziua a trecut repede. Fara vreun eveniment interesant. Nopatea s-a lasat iar eu am asezat din nou capul pe perna.

Intunericul era in preajma mea. Nimic alttceva. Lipsea absolut toata materia din jurul meu. Apoi s-a auzit un pian. Melodia imi era cunoscuta desi nu-i recunosteam numele. Am incercat sa caut pianul dar nu l-am gasit nicaieri.

M-am trezit speriata cu gandul la visul de noaptea trecuta. Era acelasi ca cel de acum doua nopti. Stiam persoane care aveau de mai multe ori acelasi vis, dar mie nu mi se intamplase niciodata.

In urmatoarea saptamana visul se repeta in fiecare noapte iar eu deveneam din ce in ce mai speriata. Nu-mi placea intunericul acela intens din vis.

***

Categorii